Din Cetatea Albinelor APIDAVA – Traditii de Sfantul Gheorghe
1Din Cetatea Albinelor APIDAVA – Traditii de Sfantul Gheorghe
Proiect susținut de APIDAVA.
Realizator: Cecilia Caragea.
In Cetatea Albinelor APIDAVA, vrem si ne place sa respectam traditiile! Si ne dorim sa marcam impreuna marile noastre sarbatori, asa cum este si Sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, ocrotitorul pamantului roditor, al vitelor, al animalelor domestice, al naturii… sfant al carui praznic il sarbatorim in 23 aprilie!
Pana la urma, trebuie sa intelegem ca pamantul trebuie ingrijit si trebuie respectat… Ca natura are grija de noi, dar daca si noi avem grija de ea… Sa traim in armonie cu ea! Mai ales in ultima vreme, credem ca ar trebui sa meditam mai des asupra unor subiecte precum poluarea, schimbarile climaterice, industrializarea excesiva… Inclusiv la fenomenul disparitiei albinelor ar trebui sa ne uitam, fenomen care are deja loc in multe colturi ale lumii, in zone suprapoluate, in care albinele nu mai au cum sa traiasca!… Si sa nu uitam ca albinele ne dau primele semne in privinta calitatii mediului, ele neputand sa traiasca intr-un mediu poluat! Pana la urma, ele sunt responsabile in proportie de peste 80% de hrana noastra cea de toate zilele, deoarece ele realizeaza polenizarea si datorita lor de putem bucura de… mere, pere, cirese si cate si mai cate! Si nu este vorba doar de fructe zemoase si dulci, ci de toate plantele care au nevoie de polenizare! Si, bineinteles, ne bucura si cu apicole dulci si sanatoase!
Si, din Cetatea Albinelor Apidava, vrem sa va invitam, asadar, la meditatie asupra acestor subiecte. Si ne dorim sa intelegem la modul cat mai profund ca noi toti suntem responsabili de toate aceste aspecte, ca traditiile si natura trebuie respectate, ca Pamantul trebuie respectat, ca mediul trebuie respectat daca ne dorim sa avem o viata armonioasa si sanatoasa!
Traditii
Astazi, ne amintim de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta! Nascut in Capadocia (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie crestina, Sfantul Gheorghe a fost comandant in armata Imparatului Diocletian. Pentru ca s-a impotrivit unui ordin al imparatului, prin care toti crestinii erau obligati sa se lepede de credinta in Hristos si sa se converteasca la politeism, Sfantul Gheorghe a fost decapitat in 23 aprilie din anul 303. De aici, noi toti il sarbatorim in fiecare an in data de 23 aprilie.
Reprezentarea cea mai cunoscuta a Sfantului Gheorghe in iconografia
crestina este cea in care Marele Mucenic este infatisat calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Se reda astfel, vizual, o legenda potrivit careia Sfantul Gheorghe a salvat cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizata de un balaur.
Imaginea Sfantului Gheorghe s-a imprimat in constiinta oamenilor ca un model de curaj in lupta cu diavolul. De asemenea, alte reprezentari il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe invesmantat intr-o mantie rosie (rosul fiind, in iconografie, culoarea traditionala pentru martiri), ca razboinic pedestru sau ca tribun militar, in vesminte patriciene, purtand pe cap o diadema, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.
In traditia populara, Sfantul Gheorghe este cunoscut ca San-George sau Sangeorz, fiind considerat, dupa cum spuneam, ocrotitorul naturii, al vitelor, al animalelor domestice. Se spune, de altfel, ca intre Sangeorz si Samedru (Sfantul Dumitru, popular) exista o intelegere cosmica: atunci cand broastele canta pentru prima oara, San-George primeste cheile de la Samedru, pentru a deschide drumul naturii spre viata. Aceasta este primavara in deplinatatea ei!
Odinioara, in dimineata zilei Sfantului Gheorghe, capul familiei aseza pe stalpii portilor si ai caselor, de la ferestre si de la usi, din gradini si mormintele ramuri verzi, ca simbol al protectiei impotriva spiritelor malefice. Aceste ramuri verzi se pastrau tot restul anului, ca leac impotriva bolilor. In ajunul zilei de San-George, se credea ca fetele de maritat isi puteau vedea ursitul daca priveau, in acea noapte, intr-o cofa umpluta cu apa.
Fara a reaminti aici toate legendele despre Sfantul Gheorghe, spunem doar ca numele Gheorghe provine de la grecescul georgos, compus din ga (ge, in dialectul atic), care insemna „pamant” si din ergon, care inseamna „munca, lucru”. Asadar, Gheorghe este un „lucrator al pamantului”, un agricultor, un taran, este un om puternic, care stie sa ingrijeasca pamantul si stie sa ingrijeasca natura.
Gheorghe este unul dintre cele mai raspandite prenume masculine – nu numai la romani, ci si la celelalte popoare europene, sub diverse forme. Si, dupa cum spuneam, isi are originea in Grecia Antica, fiind atestat inca din scrierile lui Platon. Numele grecesc Gheorghios, frecvent in epoca greco-romana, a inceput insa sa se raspandeasca in perioada bizantina.
Anual, in data de 23 aprilie, este praznuit Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si toti cei care poarta numele acestui sfant isi sarbatoresc onomastica. Una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romane care a purtat acest nume a fost Gheorghe Lazar (1779-1823), care este considerat fondatorul invatamantului in limba romana din Tara Romaneasca. Fortat de imprejurari (a fost interzisa tiparirea mai multora dintre scrierile sale in Ardeal), Gheorghe Lazar a plecat din Transilvania in Tara Romaneasca, stabilindu-se la Bucuresti. Iar aici a sustinut ideea de infiintare a unei scoli romanesti de cel mai inalt nivel stiintific posibil. Pe atunci, invatamantul de acest nivel se desfasura in limba greaca. El a reusit sa impuna formarea unei scoli in limba romana. Sustinut de Ioan Vacarescu, de Iordache Golescu si de mitropolitul Dionisie, Gheorghe Lazar a pus bazele primei scoli romanesti in limba nationala, Scoala Sfantului Sava (astazi, Colegiul National Sfantul Sava). Printre elevii acestei scoli s-au numarat si Ion Heliade Radulescu si Petrache Poenaru.
Alte personalitati din cultura romana care au purtat numele Sfantului Gheorghe sau nume derivate sunt Gheorghe Doja (1470-1514), Gheorghe Sincai (1754-1816), Gheorghe Asachi (1788-1869), Gheorghe Tattarescu (1820-1894), Gheorghe Dima (1847-1925), George Cosbuc (1866-1918), Gheorghe Titeica (1873-1939), George Enescu (1881-1955), George Bacovia (1881-1957), George Toparceanu (1886-1937), George Georgescu (1887-1964), George Calinescu (1899-1965), George Emil Palade (1912-2008), George Grigoriu (1927-1999), Gheorghe Cozorici (1933-1993), George Constantin (1933-1994), Gheorghe Dinica (1934-2009), Gheorghe Hagi (n. 1965), Gheorghe Zamfir (n. 1941), Gheorghe Visu (n. 1951), George Mihaita (n. 1948) si atatia si atatia altii…
Bineinteles, trebuie sa amintim si derivatele de la numele Gheorghe: Gheorghita, Ghita, Gherghina, George, Georgica, Georgel, Georgian, Georgeta, Georgiana, Gina, Geta, Gica, Gelu, Geo… Toate sunt nume foarte frumoase si nume pe care le apreciem cu totii!
Noi le spunem LA MULTI ANI tuturor celor care poarta aceste nume si le uram sa le fie totul numai lapte si miere!
Concurs
Si, pentru ca noi toti trebuie sa invatam sa respectam traditiile, Pamantul, natura, noi, in Cetatea Albinelor Apidava, am hotarat sa va lansam acest subiect de meditatie. Dar, bineinteles, va invitam si la un concurs, ca sa descoperiti impreuna cu noi aceste apicole de calitate din inima Transilvaniei! Concursul se desfasoara pe pagina de Facebook Cecilia Caragea. Va invitam, asadar, ca la prezentul material video sa inserati un comentariu cu textul „Respect traditia si natura precum APIDAVA!” Peste trei zile de la postarea prezentului material, adica joi, 26 aprilie 2018, ii vom extrage la sorti pe cei cinci castigatori, care vor primi, fiecare, cate un borcan cu miere Roua Florilor de la Apidava. Ne dorim, de fapt, ca tuturor sa va fie bine, sa va fie zilele numai lapte si miere! Iar brandul Apidava va promite sa fie mereu, prin produsele sale si prin actiunile sale, la nivelul asteptarilor dumneavoastra!
„Respect traditia si natura precum APIDAVA!”