Academia de Ayurveda – Remedii ayurvedice pentru problemele digestive
0Academia de Ayurveda – Remedii ayurvedice pentru problemele digestive
Miercuri, 20 decembrie 2017.
Proiect susținut de Ayurmed.
Invitat permanent: Doamna doctor Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda.
Realizator: Cecilia Caragea.
Cecilia Caragea: Ne apropiem de sarbatorile de iarna, de mesele imbelsugate si, atunci, ne-am gandit ca si noi, la Academia de Ayurveda, sa abordam acest subiect, al unei digestii sanatoase. Cum putem face sa avem o digestie usoara chiar atunci cand pe masa sunt tot felul de preparate si nu putem sa nu ne infruptam din ele! Ca de obicei, o avem invitata pe doamna doctor Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda, care ne va prezenta o serie de remedii naturale din fitoterapia indiana pe care le putem gasi si noi astazi la noi, in Romania, gratie companiei Ayurmed, cea care promoveaza in Romania produsele ayurvedice. Haideti sa vorbim dinainte, este important sa vorbim dinainte, cum sa avem o digestie sanatoasa chiar cand suntem tentati de o serie intreaga de lucruri care mai de care mai delicioase!
Carla Fabian, medic specialist in Fitoterapie si Ayurveda: Da, este foarte bine ca vorbim inainte, pentru ca medicina indiana chiar promoveaza foarte mult preventia. Este mult mai bine sa previi decat sa tratezi! Asa ca mult mai bine e sa stim din timp ce ar fi bine sa avem la indemna in situatia in care suntem tentati sa facem excese alimentare. Si aceste excese sunt cu atat mai periculoase cu cat noi ne-am propus si chiar am reusit ca inainte de sarbatori sa tinem post, apoi trecem brusc de la o alimentatie mai restrictiva la o alimentatie foarte bogata si, de multe ori, mai bine reprezentata cantitativ – s-ar putea sa ne creeze mici probleme.
Cecilia Caragea: Care sunt cel mai des intalnite probleme in aceasta perioada de mese imbelsugate?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: In aceasta perioada, se intalnesc mai frecvent indigestiile, pentru ca oamenii au tendinta sa manance mai mult, au tendinta sa amestece mai multe tipuri de alimente care sunt incompatibile. De asemenea, persoanele care sufera de afectiuni gastrice pot sa se confrunte cu crize de gastrita, de ulcer, tot din cauza meselor imbelsugate si excesului de consum de alcool, care, din pacate, insotesc aceasta perioada care urmeaza. De asemenea, persoanele care sunt predispuse la probleme biliare, pot sa faca anumite manifestari disconfortante din sfera biliara si, astfel, sa aiba niste probleme.
Cecilia Caragea: Stim cat de neplacute sunt crizele de bila si, din ce am constatat in preajma sarbatorilor, aceasta este o problema foarte des intalnita, crizele de bila. Sunt nenumarate apeluri la salvare si ajung zeci de oameni la spital cu aceasta problema. Ne pot ajuta remediile naturale concret in cazul crizelor de bila?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Bineinteles ca ne pot ajuta! Mai ales daca noi stim ca avem probleme cu bila, avem o bila lenesa sau colecist septat sau avem nisip sau chiar pietre la nivelul vezicii biliare si vrem sa nu avem probleme din cauza aceasta, adica sa nu ne creeze neplaceri, este bine sa facem un tratament permanent pentru aceste probleme. Mai ales in situatia acestei malformatii de colecist septat, nu avem ce sa facem decat sa fim in permanenta atenti la alimentatie si sa luam in permanenta remedii care sa asigure o buna drenare a vezicii biliare.
Cecilia Caragea: Care ar fi aceste remedii?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Din punct de vedere ayurvedic, se stie ca plantele amare sunt cele mai reci, iar problemele care tin de patologia hepatica si biliara apar pe un exces al calitatii de fierbinte. Din acest motiv, este bine sa luam aceste plante reci, amare, care ne ajuta sa punem sistemul nostru hepato-biliar in buna stare de functionare.
Cecilia Caragea: Inteleg aici ca exista o serie de plante reci, o serie de plante fierbinti, ca anumite afectiuni ar fi reci, fierbinti?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, este foarte important! Le numim plante reci sau plante fierbinti, in functie si de gusturile pe care le au, pentru ca exista gusturi reci si gusturi fierbinti.
Cecilia Caragea: Care sunt gusturi reci si care sunt gusturile fierbinti?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Gusturile reci sunt gustul amar, gustul astringent si gustul dulce, iar gusturile fierbinti sunt gustul picant, gustul sarat si gustul acru. In fitoterapia indiana se cunosc aceste sase gusturi, care sunt grupate in aceste doua mari categorii, rece si fierbinte. De asemenea, spunem despre o planta ca este fierbinte sau rece si in functie de actiunea, puterea activa pe care o exercita asupra structurii dinamice, asupra constitutiei dinamice.
Cecilia Caragea: Este foarte interesant ca ati spus ca dulcele este un gust rece! Noi ne-am astepta sa fie ceva cald, bun, placut!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Nu, el ne da o stare placuta, dar o stare linistita. Deci un gust rece din punct de vedere psihomental are un efect tonic, regenerator. Asa cum se stie si in fitoterapia romaneasca, se folosesc plante amare – papadia, tintatura, pelinul, anghinarea in situatii de criza de bila. Si chiar stim ca ne merge mai bine dupa ce bem un ceai – nu e bun la gust, dar ne ajuta actiunea lui si datorita acestei componente gustative, a energiei care genereaza acest gust si a principiilor active pe care planta le contine si care genereaza acest gust.
Cecilia Caragea: Deci ceva ce este tonic si regenerator, cum sunt si gustul amar, si cel astringent, si cel dulce, este din aceasta categorie! Dar din cealalta categorie, plantele fierbinti, care sunt alte gusturi?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Plantele picante, plantele acre si plantele sarate sunt fierbinti, pentru ca au prezenta in ele energia focului. Si, in situatia in care noi, de exemplu, suferim de indigestie, adica de o insuficienta actiune a focului nostru digestiv, o ineficienta a focului digestiv, si ne confruntam cu indigestii, cu greata, cu voma, cu varsaturi, cu alte complicatii care tin de aceasta deficienta a focului digestiv, vom lua remedii care sa stimuleze focul digestiv si, in felul acesta, sa compensam acest deficit de fierbinte care exista in aceasta zona.
Cecilia Caragea: Deci aceste plante fierbinti au un efect stimulent si gusturile fierbinti au un gust stimulent!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, si gusturile reci au efecte regenerator si tonic!
Cecilia Caragea: Si, atunci cand avem o criza de bila, stim ca este recomandat ceva amar, plante amare, tocmai ca sa ne calmeze bila, sa ne linisteasca, sa ne regenereze si sa ne scoata din acea stare neplacuta. Dar, de foarte multe ori, atunci cand avem o criza de bila, ne confruntam cu varsaturi, cu diferite alte probleme de tranzit… si aminteati ca in aceste situatii este necesara o planta fierbinte!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Putem sa combinam in cadrul aceluiasi remediu atat plante cu actiune racoritoare, regeneratoare, cat si plante cu actiune fierbinte stimulenta. Sau putem sa luam doua remedii diferite, in functie de gravitatea si de intensitatea simptomelor pe care le avem. Pentru ca, asa cum stim, de multe ori, in cazul crizelor de bila noi putem sa avem si anumite indigestii care insotesc aceste crize de bila sau indigestiile pot sa agraveze o suferinta biliara cronica si, din cauza aceasta, trebuie sa stim exact cum sa le combinam. Sau sa luam doua remedii diferite, unul pentru ficat si vezica biliara, celalalt pentru stomac si, in functie de cum le combinam, noi sa putem sa rezolvam problema cu care ne confruntam.
Cecilia Caragea: Si, daca avem o criza de bila, ce remediu ne propune Ayurmed? Este vorba de aceste suplimente nutritive Livecom?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, este vorba de suplimentele nutritive Livecom, care se gasesc atat sub forma de tablete, cat si sub forma de sirop! Amandoua aceste suplimente ajuta la o mai buna functionare a ficatului si a vezicii biliare!
Cecilia Caragea: Le luam impreuna, le luam separat?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Daca suntem intr-o situatie acuta, putem sa le luam impreuna, putem sa combinam foarte bine tableta impreuna cu siropul.
Cecilia Caragea: Deci luam o tableta si o lingurita de sirop! La cate ore?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: In principiu, se poate ajunge la 3-4 administrari pe zi, depinde de intensitatea simptomelor cu care ne confruntam. Apoi, ca tratament de intretinere, putem sa mergem pe 2-3 lingurite pe zi in cazul siropului, 2-3 tablete pe zi in cazul tabletelor. De asemenea, in cazul suferintelor hepatice, care pot sa fie de natura inflamatorie, virala sau de alta natura, aceste doua suplimente sunt extrem de eficiente. Deci putem sa folosim acest remediu Livecom atat sub forma de tablete, cat si sub forma de sirop, in situatia in care avem o suferinta hepatica de sine statatoare, o suferinta biliara de sine statatoare sau o combinatie, o suferinta hepatobiliara!
Cecilia Caragea: Si care este diferenta intre tablete si sirop? Exista vreo diferenta?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, exista o diferenta de combinatie, siropul este putin mai complex in ce priveste compozitia si, din acest motiv, actiunea lui este mai rapida, mai ales pentru situatiile de criza – o dischinezie biliara, o situatie de suprasolicitare hepatica… In situatia hepatitelor care sunt intr-o faza mai avansata, chiar si cu analize de laborator modificate – transaminaze, bilirubina etc, remediul Livecom sirop il asociez foarte frecvent pacientilor care trec prin aceste situatii si capacitatea lor de a trece mai repede peste aceste perioade este mult mai buna.
Cecilia Caragea: Asadar, daca vrem, pur si simplu, sa ne sustinem functia hepatica, dar nu avem cine stie ce probleme, totusi luam tabletele Livecom, daca deja incepem sa avem probleme mai grave sau intr-o situatie acuta de criza de criza de bila, sa spunem, luam si tablete, si sirop. Si stim cu totii ca, de foarte multe ori, facem crize de bila atunci cand nu suntem atenti la ce, cum si cat mancam, dar cum noi am mai vorbit in emisiunile noastre, Academia de Ayurveda, de cauzele psihoemotionale ale bolilor, in afara de aceste mese imbelsugate, exista anumite alte elemente ascunse care pot sa ne duca sa avem o criza de bila sau sa avem o suferinta a ficatului?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Bineinteles ca, asa cum spuneam, ficatul si vezica biliara sunt organele noastre de foc si, in momentul in care noi ne confruntam cu emotii de foc, emotii intense, pe care nu le gestionam corespunzator sau pe care avem tendinta, in general, sa le reprimam, putem sa ne confruntam cu suferinte in sfera hepatobiliara.
Cecilia Caragea: Adica suntem suparati, furiosi…
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Suparati, furiosi, avem resentimente, suntem ranchiunosi si nu exprimam… de multe ori, in momentul in care ne deranjeaza, ne supara si noi suntem un temperament vulcanic, dar nu ne putem permite sa izbucnim, sa avem o manifestare care nu este armonioasa… Dar cel putin ne-ar ajuta sa nu ne incarcam cu aceasta emotie negativa si suntem obligati sa reprimam aceasta manifestare, aceasta energie dizarmonioasa de foc este cea care se localizeaza la nivelul ficatului si vezicii biliare si ajunge in timp sa vulnerabilizeze si sa imbolnaveasca aceste organe.
Cecilia Caragea: Atunci, este mai bine sa ne exprimam si cand ne enerveaza cineva, ne supara, sa-i spunem: „Uite, m-ai suparat pentru: 1… 2… 3…“, sa ne rezolvam problema in acest mod, decat sa tinem in noi.
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, ar fi mult mai indicat, dar ar fi, de asemenea, indicat sa nu izbucnim, adica este important sa comunicam, sa ne comunicam nemultumirile pe un ton corespunzator, sa nu devenim noi agresivi. Pentru ca, in general, persoanele care sunt mai temperamentale au tendinta sa izbucneasca si sa raneasca fara sa-si dea seama, ma refer la modul figurat, persoanele din jur, ca, daca se ajunge la modul propriu, e putin mai complicat.
Cecilia Caragea: Chiar si cu cuvintele poti rani, asta este clar!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Exact, dar este foarte important sa putem sa fim constienti de faptul ca situatia respectiva, care a fost generata si care ne deranjeaza, ne are si pe noi in determinare, in cauzalitate. Si, in primul rand, sa fim constienti de faptul ca pe noi ne deranjeaza ceva, ca probabil am gresit si noi… dar sa comunicam la modul armonios cu persoana de langa noi, astfel incat sa putem sa rezolvam prin comunicare toate problemele si tensiunile. Nu are sens sa izbucnim, sa ranim, sa ne infuriem, nu are sens sa reprimam nimic. Din acest motiv, capacitatea de constientizare a noastra si de a fi atenti la sentimentele cu care ne confruntam, la starile si la impactul pe care acestea il au asupra noastra, cat si impactul pe care manifestarile noastre il au asupra celor din jur, este important sa tinem cont de toti acesti factori, astfel incat sa ne pastram starea de sanatate si, in acelasi timp, relatiile armonioase cu cei din jur. Este foarte important sa fii constient, sa ai discernamant si sa poti sa comunici in mod armonios cu cei din jur. Pentru ca suntem fiinte sociale, vrand-nevrand, suntem integrati intre oameni, trebuie sa comunicam cu ei si asta ne ajuta foarte mult sa putem sa ne mentinem starea de sanatate.
Cecilia Caragea: Adica nu putem sa ne rupem toate relatiile, pana la urma, trebuie sa interactionam unii cu altii. Dar trebuie sa fim atenti zi de zi, clipa de clipa, la actiunile noastre, sa intelegem ca sunt strans legate de actiunile celorlalti si sa incercam sa armonizam lucrurile fara sa ne rupem relatiile, dupa cum spuneam, dar sa spunem ce ne deranjeaza, la modul pasnic, si sa incercam sa corectam toate aceste aspecte.
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, sa nu asteptam sa se umple paharul, sa dea pe dinafara in mod necontrolat.
Cecilia Caragea: Pentru ca atunci explodam, spunem ce ne vine la gura, spune si celalalt… si atunci relatiile nu mai pot fi reparate.
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, e foarte adevarat!
Cecilia Caragea: Dar, pe langa faptul ca ficatul si vezica biliara reactioneaza la aceste suparari care se acumuleaza, la aceste stari de enervare si de furie, am mai intalnit persoane care spun: „M-am enervat, ma doare stomacul“! Ce tip de enervare face sa te doara stomacul?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Sunt anumite situatii pe care nu le digeram si nu le acceptam. Pot sa nu ma enervez, dar pot sa nu accept o anumita situatie, adica sunt obligat sa accept o anumita situatie cu care eu nu sunt de acord. Si, asa cum, din punct de vedere mental, eu nu pot sa asimilez, sa diger respectiva situatie, stomacul meu se poate opune si sa nu mai digere alimente si atunci ma poate durea. Si o prima reactie a acestei obligativitati de a „inghiti“ o anumita situatie este aceasta durere de stomac, care se manifesta printr-o hipersecretie de acid clorhidric, care genereaza genul acesta de disconfort, aceasta durere.
Cecilia Caragea: Asadar, intr-un caz este vorba ca m-a suparat cineva ca n-a fost suficient de atent, de grijuliu, ca a facut nu stiu ce si cred ca se poate corecta si eu ma supar, ii spun, chiar ma infurii si pot sa am o criza de bila sau sa sufere ficatul meu sau pot sa ma confrunt cu o situatie pe care nu pot sa o gestionez, nu pot sa o diger si nu tine de neatenti unei perosane, ci lucrurile sunt de o alta natura, care nu pot fi schimbate!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Suntem predispusi sa avem dureri de stomac in momentul in care nu acceptam anumite situatii, dar nu este obligatoriu sa avem un temperament vulcanic, cel care ne predispune sa reactionam cu iritare, cu furie, cu manie. In momentul in care avem aceste probleme legate de stomac, de indigestii, asa cum in cazul indigestiilor alimentare capacitatea noastra digestiva fizica este depasita de cantitatea mare de alimente pe care o consumam, in situatia unei dureri de stomac generata pe fond psihomental ne confruntam cu o situatie mai mare decat capacitatea noastra de „digestie mentala“. Deci eu nu pot sa „diger mental“ o anumita situatie, nu pot sa o asimilez si, pur si simplu, fac o indigestie mentala si stomacul reactioneaza la acest lucru pentru ca creierul meu este strans conectat cu stomacul. In masura in care eu diger evenimentele de viata cu care ma confrunt, diger si alimentele pe care le consum. Asa cum pot sa imi folosesc discernamantul in ceea ce priveste situatiile de viata in care sunt pusa, pot sa imi aleg cu discernamant alimentele pe care le consum, sa le diger, sa le asimilez. Deci este vorba de aceasta capacitate discriminativa care se manifesta atat in plan mental, cat si in plan digestiv, cat si pe constitutia dinamica digestie.
Cecilia Caragea: Si cei care au probleme cu stomacul, pe langa faptul ca ar trebui sa vada cum se pozitioneaza si cum „digera“ tot ce li se intampla in viata, cum ar putea sa fie ajutati de remediile naturale?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Este foarte important sa facem diferenta intre o insuficienta participare a elementului foc la nivelul stomacului, deci o secretie insuficienta de acid gastric care poate sa duca la aceasta scadere globala a participarii elementului foc in momentul digestiei sau poate sa existe situatia in care sa existe o secretie corespunzatoare, dar sa fie ineficienta pentru ca ea combina cu foarte multa apa si mucus la nivelul stomacului si, din acest motiv, aceasta secretie ineficienta ca putere digestiva, are tendinta sa stagneze, deci nu digeram alimentele in schimb ne erodeaza mucoasa gastrica si atunci apar fenomenele de gastrita pentru ca nici persoanele care fac gastrite hiperacide si ulcere, nu pot digere foarte bine alimentele, in schimb au arsuri sau, de multe ori, regurgitatii acide tocmai din cauza faptului ca aceasta secretie este stagnanta si eroziva pentru mucoasa.
Cecilia Caragea: Stiu ca si pentru aceasta situatie exista remedii din plante indiene si este vorba, tot asa, de tablete si de sirop! Cum actioneaza tabletele si cum actioneaza siropul?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Folosim remediul Gascure tablete in special pentru situatiile de insuficient foc digestiv, deci gastritele hipoacide, anacide, care duc la indigestii, greturi, varsaturi si care, de asemenea, ne ajuta in cazul meselor copioase sa avem un surplus de foc, ca sa putem sa digeram excesul de alimente pe care le-am consumat. Iar in situatia in care deja exista leziuni la nivelul mucoasei gastrice si duodenale sub forma de gastrite sau in cazul ulcerelor, folosim remediul sub forma de sirop, care, pe langa plantele picante care stimuleaza focul, contine si aloe, contine fenicul, care au efecte vindecatoare asupra leziunilor gastrice deja existente si nu le lasa sa se extinda.
Cecilia Caragea: Deci regleaza si secretiile, ca sa fie active atat cat trebuie si cum trebuie, dar actioneaza si ca un fel de pansament gastric?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, exact!
Cecilia Caragea: Si se recomanda cum? In tratament de lunga durata? Cand exista dureri acute ce se intampla?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: In principal, remediul sub forma de tablete este mai indicat sa-l luam inainte de masa, mai ales daca stim ca suntem predispusi la indigestii, iar remediul sub forma de sirop este mai bine sa il luam, in general, dupa mese, la o ora, o ora si jumatate, in momentul in care cei care sufera de genul acesta de probleme acuza aceste dureri de stomac, arsuri tocmai pentru ca remediile din acest sirop sa-si faca efectul mai bine.
Cecilia Caragea: Deci cine stie ca sufera de aciditate gastrica, ia sirop dupa masa?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da!
Cecilia Caragea: Pe o perioada de…
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: O perioada care este necesara pana la disparitia simptomelor si inca jumatate din aceasta pentru consolidarea efectelor. In general, remediile pe baza de plante se iau pana la disparitia simptomelor pentru care noi luam remediul respectiv, plus inca jumatate din intervalul care a fost necesar pentru disparitia simptomelor, ca sa putem sa avem si o consolidare a rezultatelor obtinute.
Cecilia Caragea: Si cam cat timp, din experienta? De ordinul a cate luni?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Depinde foarte mult de gravitatea situatiei si depinde de cat de repede isi constientizeaza si rezolva persoana respectiva si cauzele psihomentale ale situatiei respective.
Cecilia Caragea: Cam in 3-4 luni, jumatate de an poti sa iti rezolvi aceasta problema!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, in 3-6 luni, in principiu!
Cecilia Caragea: Si, pe langa aceste probleme cu care se confrunta multa lume – crize de bila, ficat obosit, probleme cu aciditatea gastrica, dureri de stomac – ce alte probleme digestive sunt cel mai des intalnite?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Tulburarile de tranzit intestinal, care sunt foarte frecvente si, de obicei, asociate cu suferintele gastrice sau cu suferintele hepatobiliare. Ele pot exista si de sine statator, dar in general sunt asociate cu suferintele gastrice si hepatobiliare.
Cecilia Caragea: Si pentru aceasta este suplimentul Trifyla! Am inteles corect?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, Trifyla este un foarte bun reglator al motilitatii intregului tub digestiv, dar in special al colonului, foarte bun reglator al functiei colonului si regleaza activitatea acestuia in ambele sensuri! Adica, in situatia in care ne confruntam cu diaree, luam Trifyla, in situatia in care ne confruntam cu constipatie, putem, de asemenea, sa luam tot Trifyla! Este un foarte bun reglator, protejeaza flora intestinala si, de asemenea, are un efect antitumoral si antioxidant extrem de eficient!
Cecilia Caragea: Stiam ca este pentru detoxifierea tractului digestiv, dar inteleg ca elementul central este pentru colon, pentru detoxifierea colonului si reglarea activitatii sale!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, da, asa este!
Cecilia Caragea: Actioneaza si atunci cand suntem constipati? In cat timp?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Bineinteles! Depinde si de natura constipatiei si depinde de tipologia pe care o avem, depinde de stilul nostru de viata, depinde de cat de mult ne hidratam…
Cecilia Caragea: Stiu, dar sensul intrebarii era: daca ne confruntam cu o constipatie pentru ca am schimbat regimul alimentar, am avut o masa foarte bogata si ne-a dat peste cap, am plecat in concediu si ne confruntam cu constipatie, ne ajuta imediat?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, bineinteles! Ne ajuta imediat, dar in aceasta situatie trebuie sa luam mai multe tablete!
Cecilia Caragea: Cate?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Luam doua tablete o data si putem sa avem pana la 3-4 administrari pe zi si putem sa rezolvam si aceste episoade de constipatie tranzitorie in felul acesta!
Cecilia Caragea: Deci 6 tablete pe zi – 2 dimineata, 2 la pranz, 2 seara – atunci cand ne confruntam cu un asemenea episod!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, daca sunt episoade tranzitorii care oricum apar pe fondul unei predispozitii. In situatia in care suferim de aceasta constipatie cronica, chiar daca ea nu este foarte intensa, este bine sa luam acest remediu regulat, chiar la doza mai mica, eventual doza de seara sa o pastram mai mare. Deci 1 tableta dimineata, 1 tableta la pranz si 2 tablete seara si, in felul acesta, putem sa ne asiguram un tranzit intestinal bun.
Cecilia Caragea: Stiu ca multa lume este in cautarea unor asemenea produse naturale pentru constipatie, pentru ca am inteles ca laxativele pot sa creeze dependenta!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, dar acest remediu nu are acest efect secundar!
Cecilia Caragea: Deci putem sa il luam siguri ca nu va avea efecte secundare, ca nu ne da dependenta, este natural, sanatos, recomandat in orice situatie!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, poate fi recomandat chiar si la copii!
Cecilia Caragea: Da, si ei se confrunta cu asemenea episoade si nu pot sa nu va intreb, in acest context, care ar fi cauzele psihoemotionale ale celor care se confrunta cu probleme de tranzit intestinal?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, problemele pe care ei le au sunt legate de anumite situatii pe care le considera nedrepte – „mi s-a facut o nedreptate, o mizerie“, „sunt pus intr-o situatie pe care nu o merit, care nu mi se cuvine, care nu isi are rostul“!
Cecilia Caragea: Deci oamenii care se considera nedreptatiti?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, vorbim tot de tubul digestiv, de digestie, am trecut la faza care am „inghitit“ situatia de viata, vrand-nevrand, am digerat-o mai mult sau mai putin si trebuie sa ma confrunt cu ea! Daca ma deranjeaza foarte tare, urmaresc sa o elimin foarte repede si, atunci, pot sa am episoade de diaree. Dar sunt situatii de viata pe care, vrand-nevrand, suntem obligati sa le inghitim si, ca sa putem sa le scoatem, le scoatem la modul acesta. Exista situatii pe care nu le acceptam, dar nu avem cum sa le rezolvam, suntem obligati sa ramanem luni, ani, intr-o anumita situatie.
Cecilia Caragea: Atunci cand ne simtim blocati intr-o situatie si nu stim cum sa iesim din ea!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Exact! Atunci poate sa apara aceasta problema legata de constipatie si, de asemenea, stresurile care tin de planul material pot sa mearga cu aparitia constipatiei.
Cecilia Caragea: Suntem stresati ca nu ne ajung banii, ca nu stim cum rezolvam rata…
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da… si, din pacate, genul acesta de constipatii pot sa duca in timp si la aparitia hemoroizilor.
Cecilia Caragea: Sunt legate lucrurile intre ele mult mai mult decat constientizam noi!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Asa este!
Cecilia Caragea: Este o problema cu care se confrunta foarte multa lume – constipatia – adica mult mai multa lume are probleme cu constipatia decat cu diareea, care este foarte punctuala, apare mai rar. Dar in privinta constipatiei am inteles care sunt cauzele psihoemotionale, am inteles si care sunt remediile naturale, dar cateva recomandari alimentare?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Este foarte important sa consumam cat mai multe fibre, pentru ca fibrele ajuta foarte mult la mentinerea unui tranzit intestinal.
Cecilia Caragea: Adica?
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Painea pe care o mancam sa fie cu tarate sau din faina cat mai putin rafinata si prelucrata, toate fructele si legumele care pot mancate crude si cu coaja trebuie manacate crude si cu coaja… De asemenea, hidratarea este extrem, extrem de importanta, pentru ca constipatia poate sa apara si pe un deficit de aport hidric. De asemenea, alimentatia noastra trebuie sa contina si substante onctuoase si ma refer aici la uleiuri. Adica, in momentul in care gatim mancarea, trebuie sa adaugam o cantitate de ulei in alimente, astfel incat ea sa corespunda necesitatilor structurii noastre. De asemenea, foarte important sa facem miscare si sa tonifiem in special musculatura abdominala, pentru ca, de multe ori, si in cazul unei scaderi a tonusului acestei musculaturi ne putem confrunta cu constipatie.
Cecilia Caragea: Asadar, oricare ar fi problema digestiva cu care ne confruntam, fie ca avem o criza de bila, fie ca este vorba de ficat obosit, aciditate gastrica, probleme cu constipatia, cu tranzitul intestinal, putem apela la remediile din plante, iar remediile ayurvedice, care vin cu niste plante indiene foarte puternice, sunt recomandate inclusiv in situatiile acute!
Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda: Da, bineinteles!
Cecilia Caragea: Multumim!
Cecilia Caragea: Si acum… concursul emisiunii: cinci dintre dumneavoastra vor putea castiga trei produse ayurvedice pentru o digestie sanatoasa! Acestea sunt Livecom, Gascure si Trifyla tablete! Ce trebuie sa faceti ca sa castigati aceste produse? Simplu! La aceasta emisiune online, Academia de Ayurveda, va invitam sa inserati un comentariu cu textul Digestie sanatoasa cu Ayurmed! Peste trei zile de la postarea prezentei emisiuni online, vom realiza extragerea la sorti si vom declara cei cinci castigatori! Noi va dorim sarbatori fericite si cumpatare in toate cele! Chiar daca mesele sunt bogate, aveti grija de voi si nu exagerati! Sanatate!